„Arată-mi o familie de cititori și îți voi arăta oamenii care pun în mișcare lumea.”

(Napoleon)

Vă aducem în atenție proiectul „Lecturici”. Dacă aveți copii cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani (copiii care nu stiu să citească se vor bucura de un timp special de lectură cu părinții lor), sau dacă și dumneavoastră doriți să participați alături de copil, vă rugăm să luați legătura cu doamna de la clasă!

ETAPELE PROIECTULUI:

Desfășurarea proiectului se împarte în trei etape :

1. Înscrierea;

2. Lectura efectivă;

3. Premierea participanților.

DESCRIEREA PROIECTULUI

1. Înscrierea pentru ediția a 10-a: 01 februarie – 15 februarie 2024

a. Fiecare familie care dorește să își înscrie copilul în proiectul „Lecturici” va completa fișa de înscriere pe care o va primi de la doamna educatoare/învățătoare.

b. Fiecare cadru care are cel puțin un copil sau un adult care este interesat să citească, trebuie să-și înscrie clasa până la 15 februarie 2024, completând formularul de înscriere pentru clasă și îl va urca pe platforma Lecturici.ro, împreună cu fișele de înscriere ale copiilor. După înscriere, doamnele vor primi o “minibibliotecă” cu cărți, proiectul, modele fișa de lectură, liste cu cărțile pentru fiecare categorie de vârstă, în care sunt specificate și punctajele aferente fiecăreia. Listele cu cărți si punctajul, proiectul si fișele de lectură vor fi puse la dispoziția părinților și copiilor interesați. Înainte de 15 martie 2024 (data la care începe perioada de lectură) fiecare clasă înscrisă, care nu a participat la edițiile 2,4,6,8 ale acestui proiect, va primi pachetul complet cu cărți, pus la dispoziție de către Departamentul Tineret al Conferinței Muntenia, secțiunea Licurici.

2. Lectura – (etapa copiilor și a părinților): 15 martie – 15 iulie 2023 Cărțile vor fi prezentate copiilor si părinților de către doamna educatoare/învățătoare. Vor fi împrumutate câte 1-2 cărți la alegere, pentru o perioadă de maxim 2 săptămâni. După ce au fost citite, cărtile vor fi înapoiate împreună cu fișele de lectură completate. Fișa de lectură reprezintă un formular ce va fi completat de către cel care a citit în întregime cartea și din care reiese faptul că are cunoștință despre conținutul ei. Apoi, copilul poate solicita a 2-a carte, ș.a.m.d. La sfârșitul proiectului, cărțile vor rămâne în dotarea clasei și în inventarul școlii, cu condiția ca și în ediția următoare să participe la acest proiect. În caz contrar, vor fi returnate Departamentului de Tineret, Licurici. Clasele care au primit pachete cu cărți pentru adulți sau copii și nu au avut activitate, vor înapoia pachetele la Departamentul de tineret Licurici, în 30 zile după încheierea perioadei de lectură. Începând cu 01.04.2024 cadrele vor putea încărca fișele de lectură pe platforma www.lecturici.ro, ultima dată fiind 15 iulie 2024.

3. Premierea (15 septembrie 2024) A 10-a ediție a proiectului se va încheia în data de 15 septembrie 2024 într-un cadru festiv, când participanții vor fi premiați și vor avea parte de surprize pregătite de către organizatori. Premiile se vor acorda pe secțiuni. Vor fi premiați absolvenții cei mai activi, în funcție de punctajul obținut.

De reținut :

• Înscrierea claselor este până la data de 15.02.2024;

• Începând cu 01.04.2024, doamnele vor încărca pe platformă fișele de lectură. Fișele originale vor fi păstrate de către instructor, la club. După data de 15 iulie 2024 nici o fișă nu va mai putea fi încărcată;

• În bibliografie sunt atât cărți din domeniul religios cât și din alte domenii. Pentru ca să fie printre absolvenți, participanții vor citi din fiecare domeniu propus;

• Puneți-vă deoparte ziua de 15 septembrie 2024 – ziua destinată premierii.

** numarul minim de cărți citite pentru ca un participant să se numere printre absolvenți:5-7 ani 7-9 ani 9-11 ani adulți 10 cărți 10 cărți 10 cărți 2 cărți